230 ANI DE LA SUPLICIUL DIN DEALUL FURCILOR
În cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea a 230 de ani de la supliciul lui Horea, o delegaţie a MARII LOJI NATIONALE A ROMANIEI-Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice condusa de Il:.Fr:. Viorel Dănacu , Mare Maestru , impreuna cu fraţii din R :. L :. „Horea, Cloşca şi Crişan” de la Or :. Alba Iulia – vor depune coroane de flori la Monumentul Candelă din Dealul Furcilor în memoria martirului şi eroului Horea.
Noi toţi, neputincioşi în faţa morţii, din fii ai luminii, ai adevărului, privim la flacăra veşnică ce arde la Candela Monument din Dealul Furcilor, ridicată de noi masonii , în memoria iluştrilor noştri înaintaşi Horea, Cloşca şi Crişan.
La 13 noiembrie 2004 , intr-o ceremonie impresionanta Il:.Fr:. Viorel Dănacu , Mare Maestru a aprins flacara vesnica a Monumentului Candela , oferind torta aprinsa mie si fiului meu , astfel ca toti trei am marcat inaugurarea Monumentului Candela , aprinzand impreuna Lumina vesnica.
Ceremonia a debutat cu o slujba oficiata de un sobor de preoti , s-au impartit cani de vin si prescuri , canile avand inscriptionate tricolorul , fotografia Monumentului Candela si insemne masonice ale Obedientei noastre.
Manifestarile au continuat cu lansarea cartii „Istoria Francmasoneriei”, de Albert Mackey, editia a doua , in incinta restaurantului Ulpia Traiana . Au luat cuvantul : Il:.Fr:. Viorel Dănacu , Mare Maestru , profesori universitari , academicieni , personalitati din cultura etc.
Ne închinăm fruntea în faţa artistei soţie de frate, pentru măiestria execuţiei acestui monument.
Unde să-l căutam pe Horea? „Oamenii mari se nasc în case mici” spunea savantul Nicolae Iorga. Unde altundeva decât sub tâmpla Dealului din Fericet, ce poartă fiinţa lui nevăzută în cântece şi doine, în horele de jale şi de biruinţă ale Ardealului, dăinuind prin Horea, ca şi cum ar fi viu.
După înfrângerea curuţilor de către armatele imperiale habsburgice se instalează şi în părţile Halmagiului autoritatea imperială habsburgică. Aici ia fiinţă în anul 1728 domeniul lui Ioan Hollaky, care apoi se măreşte (prin căsătoria Domnului de pământ cu văduva lui Iosif Kozma), cu satele Halmagel, Aciuta, Ociu, iar de la anul 1751 şi cu satele Rastoci, Guravăii, Plescuta, Dumbrava si Talagiu. La 17 aprilie 1764, „erariul” (administraţia de stat austriacă) vinde domeniul Halmagiului compus din 31 sate şi 9 proprietăţi parţiale, Contelui Bethlen Gavril cu suma de 100.000 florini renani. În acest fel consolidează puterea în Halmagiu printr-un singur domn de pământ. De aceea iobăgimea, greu apăsată, încearcă în diferite chipuri să-şi uşureze soarta, sperând în oblăduirea lor de către împăraţii Maria Tereza şi fiul ei Iosif II. Dar acesta din urma, în anul 1782, deoarece românii se reîntorseseră la ortodoxism, publică un verdict care ameninţa cu grea pedeapsă pe acei care ar cuteza să rostească un cuvânt împotriva bisericii catolice.
Cu toate acestea se încearcă unele reforme menite să înlocuiască structurile învechite ale statului feudal , dar se izbi de opoziţia nobilimii, care nu voia să renunţe la poziţiile lor. Astfel nemulţumirea iobagilor creştea mereu.
Spaima care a cuprins nobilimea maghiară din Transilvania în timpul răscoalei condusă de Horea, Cloşca şi Crişan se poate constata din memoriile trimise împăratului, în semn de protest, de către nobilimea Comitatelor Hunedoara, Alba şi Cluj precum şi de către guvernatorul Transilvaniei, Baronul Brukenthal.
Din raţiuni de stat , împăratul Iosif al II-lea, cunoscând dorinţa de răzbunare a nobilimii ardelene împotriva ţăranilor români răsculaţi, a nesocotit toate legile medievale ale principatului şi a numit peste autoritatea guvernului şi a comitatelor o comisie centrală, condusă de contele Iankovitsch, pentru anchetarea şi pedepsirea capilor răscoalei.
Comisia avea mandat expres, dat de împărat la 10 ianuarie 1785, să oprească toate condamnările la moarte şi execuţiile care priveau pe ţăranii răsculaţi aflaţi în închisorile comitatelor şi ale oraşelor Transilvaniei. A ordonat comitatelor să supună toate sentinţele de condamnare la moarte asupra răsculaţilor, aprobării împăratului, care însă nu le-a validat niciodată. Din această cauza nobilimea comitatelor a protestat vehement, atât verbal, cât şi prin ample memorii adresate curţii de la Viena în care românii din Transilvania au fost înfieraţi ca duşmani feroci şi răufăcători, dornici să nimicească nobilimea şi să perecliteze siguranţa principatului. Printre altele au propus să fie nimicite toate satele răsfirate în munţii Apuseni şi toţi românii să fie concentraţi în satele din vale unde să poată fi în permanenţă supravegheaţi.
Contele Iankovitsch n-a ţinut seama de nici un protest şi nu a acceptat participarea la ancheta conducătorilor răscoalei a nici unui reprezentant al nobilimii şi guvernului Transilvaniei.
Din punct de vedere juridic lui Horea, Cloşca şi Crişan nu li s-a făcut un proces autentic, totul reducându-se la o anchetă şi condamnare.
Ca să-i poată execută cu cea mai aspră pedeapsa prevăzută de Codul Terezian, la articolul 62, care prevedea pentru răsculaţi pedeapsa cu moartea prin spânzurătoare, li s-a adăugat şi articolul 90, pentru tâlhărie, ca să poată fi executaţi prin zdrobirea corpului cu roata.
Din relatările profesorului Iosif Garbi, ca şi din alte mărturii, se ştie că şi asupra corpului lui Crişan, care s-a sinucis în închisoare, s-a aplicat sentinţa, fiind tăiat în patru bucăţi şi expus la Cărpiniş, Abrud, Bucium şi Mihaileni.
În dimineaţa zilei de 28 februarie 1785, în două care separate, păziţi de unităţi de cavalerie şi infanterie au fost duşi la locul supliciului, Horea şi Cloşca erau însoţiţi, ca să-i îmbărbăteze şi să le dea o ultimă alinare sufletească de către preotul Raţiu de la biserica ortodocşilor din Maierii Bălgradului. Cloşca a primit circa 20 de lovituri, în timp ce Horea a fost legat şi ţinut de ajutoarele călăului. Horea a primit patru lovituri zdrobindu-i-se membrele inferioare, apoi din porunca Domnului Eckard, membru al comisiei imperiale, i s-au dat alte 8 – 9 lovituri in jurul inimii până ce şi-a dat sufletul.
A urmat apoi Horea, ţăranul nestăpân al ţarinelor sale. Frângerea lui cu roata a fost şi mai înceată. Aşa suna comanda către ofiţer. Se aştepta ca Horea să vorbească, despre cele vorbite cu împăratul. De aceea spintecarea de jos în sus s-a oprit la piept. Şi Horea a vorbit; ultimele lui cuvinte pământene au fost: Mor pentru popor!
Mai târziu, tot trei, de aceasta dată mari scriitori şi reprezentanţi marcanţi ai Şcolii Ardelene, anume Samuil Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai, împreună cu alţi fruntaşi, sunt autorii petiţiei numite Supplex libellus Valachorum având un răsunet adânc nu numai în Transilvania ci şi dincolo de munţi, contribuind la mişcarea de renaştere culturala şi politică.
Astfel se spune în Supplex: „Naţiunea româna este cu mult mai veche dintre toate naţiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucât este lucru sigur şi dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, a unei tradiţii niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor şi obiceiurilor, că ea îşi trage originea de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian.”
Astăzi, 28 februarie 6005, cu deosebită stimă, aducem un omagiu celui care a fost, este şi va fi – Horea.
Am Zis!
Fr:. Mircea Ioan Chira
Mare Maestru Regional,
al MARII LOJI NATIONALE A ROMANIEI
Loja de Ritualistica Comparata si Cercetari Masonice